luni, 5 decembrie 2011

Colecţii neobişnuite de parfumuri...


Când eram copil, eram fermecată de parfumurile mamei. De la cele fresh, cu tente florale şi citrice, la nelipsita sticluţă de Dune, toate mă atrăgeau ca un magnet. Aşa că nu de multe ori hainele mele erau cufundate într-un amestec neinteligibil de arome iar aerul din baie rămânea de nerespirat în urma mea. Scuze, mama! Cred că tocmai din acest motiv a început să-mi cumpere şi mie parfumuri. Aşa că am început o nouă pasiune: colecţionatul de sticluţe cu fragranţe... pentru ţânci. Ţin minte că parfumurile pentru copii au avut întotdeauna arome dintre cele mai familiare, cum ar fi cea de gumă de mestecat, de fructe sau, una dintre preferatele mele, cea de Cola. Şi formele sticluţelor erau atrăgătoare. Un parfum pe care l-am primit cadou la un Crăciun avea un recipient mic, roşu, care semăna cu o brichetă. Apăsai pe buton şi, în loc de flăcări, ieşea un puternic miros de iasomie. Sticluţa mult iubitului parfum „cola”, cum îi spuneam eu, era mică şi foarte colorată. Acum aş spune că era foarte „bubbly”, ca şi aroma în sine, dar pe atunci tot ce ştiam e că era haios. Ah, cât aş vrea să pot îmbutelia mirosurile copilăriei!
Dar dumneavoastră? Aveţi vreun miros anume pe care l-aţi pune în sticluţă la păstrareĂ Cum ar fi „O zi la plajă”? Sau poate mai degrabă „Parfum de bebeluş”? Dacă da, atunci persoana la care trebuie să apelaţi este Christopher Brosius, proprietarul unui butic avangardist din Brooklyn intitulat „I Hate Perfume” – „Urăsc Parfumul”.
După cum îi spune şi numele, magazinul americanului se ocupă cu fragranţe mai neobişnuite, pe care nu le-am numi în mod convenţional parfum. Arome din viaţa noastră de zi cu zi...
„Nu intenţionez să vând milioane de sticluţe. Munca mea se referă mai degrabă la lucrurile care, deşi miros foarte frumos, nu au aceleaşi proprietăţi comerciale pe care le au parfumurile obişnuite”, spune Christopher.
Brosius a început să creeze parfumuri unice încă din 1992, când şi-a făcut un parfum propriu, pentru care a primit o mulţime de laude şi complimente. Acum, această fragranţă este unul dintre produsele care pot fi găsite la buti­cul său, deşi varianta pusă la vânzare azi este una mult mai rafinată şi sofisticată decât cea de acum aproape 20 de ani.
Colecţia actuală de parfumuri este una cât se poate de diversă şi neconvenţională. „Memory of Kindness” este un parfum inspirat de o amintire din copilărie şi miroase a crenguţe de plantă de tomate. Unul dintre cele mai comentate produse este unul ce te învăluie cu arome de... friptură de vită. „Mirosurile de mâncare sunt incredibil de puternice”, spune Brosius, „dar ce persoană în toate minţile ar vrea să miroasă aşaĂ” Ei bine, cel puţin cei câţiva care l-au cumpărat.
Cel mai bine vândut parfum din colecţia sa nu este unul care să aibă legătură cu mâncarea, ci unul cu un miros pe cât de interesant, pe atât de bizar pentru un parfum. Acesta se cheamă „In the Library” şi are aroma cărţilor vechi şi prăfuite. Cu mâna pe inimă vă spun că aceasta e una dintre fragranţele pe care mi le-aş dori cel mai mult în colecţia mea. Am mai evoluat şi eu de la mirosurile dulci şi explozive!

În Jurnalul Naţional, Jurnalul de Duminică din 23 noiembrie 2011

Laboratorul cu arome


Cum ar fi să intri într-un magazin, să iei câteva sticluţe de pe rafturi, să adulmeci cu nesaţ şi apoi să le iei pe cele care ţi-au plăcut cel mai mult, să le duci la tejghea, şi acasă să pleci cu o singură sticluţă de parfum, obţinută numai din aromele tale preferate? Nu-i aşa că ar fi parfumul perfect? Dar asemenea locuri sunt greu de găsit. Cu toate acestea, nu sunt chiar inexistente.
Le Labo este, aşa cum insinuează şi numele, un mic laborator experimental de parfumerie. Creaţie a doi francezi, Fabrice Penot şi Edouard Roschi, şcoliţi la Grasse (capitala mondială a parfumului), buticul deschis în New York se vrea a fi o revoluţie în industrie, permiţându-i clientului să se implice în creare propriului parfum.
Povestea începe în 2006, când cei doi parfumieri, parteneri pentru secţia de parfumuri a firmei Armani, s-au cunoscut la un curs pentru profesionişti şi au constatat că au viziuni asemănătoare. Aşa că s-au pus pe treabă.
Totul la buticul lor este clar şi precis, simplu şi curat, făcut în faţa clienţilor. Un număr de unsprezece fragranţe îşi fac loc pe rafturile ma­gazinelor lor – construit ca un adevărat laborator –, în sticluţe simple, pe a căror etichetă este scrisă doar aroma principală şi apoi un număr ce indică numărul celorlalte ingrediente adăugate în amestec, de exemplu: Trandafir 31.
„Nu adăugăm nimic care să distragă atenţia de la parfumul în sine”, spun cei doi fondatori. După ce clienţii aleg aroma preferată, merg cu ea la tejgheaua unde un vânzător în halat alb – de fapt, chimist în toată regula – ia sticluţa, întreabă ce notă de subsol i-ar plăcea clientului să iasă mai mult în evidenţă, pune apoi cantitatea de soluţie pe bază de alcool necesară şi gata. „Este foarte important ca amestecul să fie făcut cu foarte mare prezicie”, spune Penot. După ce această operaţiune este încheiată şi parfumul este gata, clientul este întrebat ce nume vrea să poarte parfumul, apoi, după ce numele este ales, vânzătorul îl dactilografiază frumos pe o hârtie la o maşină veche de scris, împreună cu data de expirate şi data fabricaţiei, apoi lipeşte eticheta pe sticluţă. Şi asta e tot. Parfumul personalizat e gata. Nimic mai simplu.
Iar în vreme ce aşteaptă, clienţii buticului mai au parte de un beneficiu: o paletă de peste 40 de arome naturale, ce apar frecvent în parfumuri, pe care să le miroasă şi cu ajutorul cărora să-şi dezvolte simţul olfactiv, dar şi să înveţe despre ori­ginea lor şi despre ce anume le face să aibă notele pe care le au. Un fel de „dicţionar olfactiv”, cum le place celor doi francezi să spună.
Deşi lansat doar în 2006, conceptul Le Labo a câştigat foarte mulţi fani, iar fondatorii au reuşit să se extindă în mai multe oraşe din America. Dacă vor ajunge sau nu vreodată şi pe la noi, încă nu se ştie, dar tare mult aş vrea să intru şi eu într-un asemenea „laborator cu arome” şi să plec de acolo cu o sticluţă de „Inspiraţie lichidă”.

În Jurnalul Naţional, Jurnalul de Duminică din 1 decembrie 2011